Una calda, una rece (alte doua saptamani)…

Acum doua saptamani v-am lasat cu un scurt update zicand ca urmeaza o perioada “de foc” – stagiul in bucataria calda. A urmat, intr-adevar, un stagiu intre plite, gratare si sosuri, dar si un stagiu vesel (aici m-a nimerit) intre torturi, fursecuri si prajituri. Mai mult de atat, ca sa pot sa si fac ceva bucatarie mi-am aranjat la serviciu sa vin dimineata in restaurant, chestie care a fost extrem de benefica pentru experienta mea de “practicant” (sarumana, sefu, sa traiti!). Sa le luam pe rand…

Sunt un om care nu suporta caldura. Am oroare de zile toride de vara, de aer incins, de transpiratia care mi se prelinge din par… De aceea cand am aflat ca trebuie sa petrec o saptamana in fata a OPT plite incinse, un gratar si o friteuza am oftat adanc. Am pus sortul, am potrivit boneta in cap (toata lumea rade de chapeau-ul meu care e in dezacord total cu uniforma de acolo) si mi-am luat in primire “domeniul”. De fapt… eu am fost luat in primire de el – adica de un nene care m-a pus sa fac decoruri de hamburger (u know… doua foi de salata, trei felii de castravete, trei de rosii, trei inele de ceapa, folie, frigider). Dupa acest exercitiu de “haute cuisine” a urmat un epic fail cauzat de un sos de unt pe care l-am taiat (dar am repurtat succese cu el in zilele urmatoare). Nu mancasem in viata mea sos de unt, nici nu cred ca am sa mananc vreodata (serios, nu mi-a placut deloc… poate daca-l aromez cu ceva…).

Viata intre plite mi-a dat ocazia sa simt mai intens ce inseamna munca in bucatarie. Aici chiar am fost pus sa fac treaba – adica sa livrez comenzi. Treaba e simpla: bazaie aparatu, citesti chitanta, tipi in gura mare sa te auda toti ce faci si te apuci – pui tigaia pe plita, dai doua spray-uri de ulei in ea, iei un bol, spargi trei oua in el, adaugi o mana de ciuperci, o mana de sunca, o mana de cascaval, sare, piper, bati bine cu o furculita si rastorni in tigaie. Cand a inceput sa prinda crusta pe fund o iei de pe plita si o pui sub salamandra; cand s-a rumenit rastorni in farfurie – voila omleta (a fost prima oara in viata mea cand am auzit de “omleta cu cartofi prajiti”). Pe acelasi tipic de “asta-i lista, asa se face, asa trebuie sa iasa” au mers absolut toate preparatele pe care le-am facut “la cald”. Nimic iesit din comun, nimic iesit din tipar, retete standard, fara imaginatie sau inovatie. Pe scurt – productie pe banda. M-a uimit la culme numarul de comenzi pentru omlete si cabanos la gratar cu cartofi prajiti (pentru ca numai la patru stele poti manca niste adevarati cabanosi la gratar cu cartofi prajiti), precum si lipsa de inspiratie atunci cand, la “sugestia zilei”, s-a servit vol-au-vent de pui cu ciuperci si morcovi sotati – pe bune acum, cine mananca foitaj cu ciulama si ciuperci? (nu, nu era o reteta “originala” de vol-au-vent cu pui, era o “mioritica” 🙂 ). Tocmai cand ma acomodasem cu adrenalina pe care o simteam atunci cand bazaia aparatul de comenzi… am fost mutat. Dupa o saptamana de transpiratie si alergatura am fost aruncat la patiserie, aparent aveam nevoie de o indulcire.

Viata in patiserie s-a dovedit a fi foarte roz. Nici nu ma asteptam la altceva din moment ce eu mereu am asociat locul unde se fac prajituri cu un loc vesel (vezi “Charlie and the chocolate factory”). Dupa o scurta repriza de salata de fructe (nu se putea altfel, doar sunt invatat cu “curatat-taiat-asezat”) a urmat ceva care nici cu gandu’ n-am gandit ca voi face vreodata – m-am balacit in ciocolata. Ca sa ma exprim mai “profesional” – am facut crema de ciocolata, amestecand un ganache cu frisca lichida, operatiune ce trebuie efectuata cu mana. Am reusit sa ies din afacere cu o crema onorabila, dar manjit pana la coate si pe bot pe ciocolata. De aici “sefa” a tras concluzia ca-mi place ciocolata, asa ca-n urmatoarele patru zile am facut de vreo doua ori spuma de ciocolata. In fine, revenind – am facut cantitati industriale de fursecuri, ajunsese sa mi se faca rau daca mai simteam miros de dulce. Am facut crema de tiramisu dupa o reteta absolut “originala” (read “nu cea corecta”); am facut prajitura cu zmeura (am descoperit ca zmeura congelata nu e rea deloc, trebuie sa-mi notez firma sa o caut pe la Metro); am facut ganache; am facut prajitura cu banane; am facut fursecuri cu cocos, cu migdale, cu fructe confiate (urasc bucatile alea de fructe confiate); am facut un fel de biscuiti; am facut crema de vanilie (versiunea cu “praf” – am primit si o reteta de facut acasa pe aragaz); am facut tiramisu; am montat tiramisu (in niste cupe inguste, imposibil de tinut curate pe parcursul operatiunii); am montat tartute cu zmeura si crema de vanilie (aia de mai sus); am facut frigarui de fructe (mi-e neclar de ce se cheama frigarui… poate pentru ca-s “pe bat”? dar asta nu le califica…); am montat frigaruile pe oglinzi; am curatat multe (foarte multe) mere; am separat multe (extrem de multe) albusuri. Totul la norma, totul dupa stas, totul cat mai prefabricat, totul in cantitati industriale. Cu toate astea am petrecut o saptamana… delicioasa.

In astea doua saptamani am reusit sa obosesc. Deja lumea incepe sa fie confuza in jurul meu, am niste restante destul de mari la somn. Ajung la serviciu absolut fresh psihic, dar cu fizicul la pamant. Ma dor genunchii, m-am dezvatat de stat jos (m-am surprins pana si in bucatarie acasa stand in picioare rezemat de blat, mai degraba decat pe scaun); cand iau o pauza din bucatarie si ies afara imi vine sa adorm pe banca dar cumva, nu stiu cum, atunci cand intru pe usile batante si-mi leg sortul la brau dispare toata moleseala, picioarele se misca singure, mintea inregistreaza instructiunile, cumva (nu stiu cum) produc chestii comestibile. Pentru prima data cineva si-a cerut scuze ca ma pune la o munca de rutina (adica salata de fructe) si tot pentru prima data cineva (aceeasi) a avut incredere sa plece linistit in pauza si sa ma lase sa fac prajiturile cu banane (sunt curios cate se vand in week-end, ca sa stiu cate victime am facut).

Nu am invatat mare lucru in materie de retete, pentru ca astea sunt ca “obiceele” – egale cu numarul de bordeie. Am invatat tehnici de lucru, am invatat ce inseamna sa muncesti in bucatarie, am invatat sa folosesc un poş (va vine sa credeti ca eu nu folosisem in viata mea un poş?!). Saptamana “la cald” a fost o piatra de incercare pentru mine, mai ales ca preluam comenzi si trebuia sa ma misc repede (uluitor cum m-au lasat oamenii aia pe mine sa livrez comenzi… ba chiar ma si laudau…). Saptamana “la rece” a fost fun and games chiar si cand a trebuit sa livram preparate pentru 500 de persoane (vreo trei evenimente) si spiritele erau destul de incalzite. Per total au fost doua saptamani productive. Si obositoare. As dormi…