Pulpele puiului si sosul cu vin…

…si iata-ma pe mine intr-un nou episod al serialului “ce sa mai gatesc pentru iubitul meu sufertas?”. Serialul asta se difuzeaza cam in fiecare seara la mine pentru ca incerc sa nu mananc acelasi lucru in fiecare zi. Pe langa asta, incerc sa nu am zile consecutive cu aceleasi ingrediente (ex. doua zile la rand paste, doua zile la rand orez). Fitos la maxim, ce mai!

Prezentarea fiind facuta, iata-ma in fata dilemei. Aveam piept de pui scos din congelator; aveam si cartofi noi mititei – combinatia nu-mi suradea deloc. Toata ziua mi-au vajait in cap retete. Liniile de cod pe care le scriam se impleteau cu cantitati, diagramele pe care le desenam se umpleau de sosuri, erorile aveau iz de mancare arsa… Din tot noianul asta de combinatii a inceput sa iasa la suprafata ceva cu rosii, cu pui, cu niste legume.. “POLLO ALLA CACCIATORA”! Ei da, bine, am inceput sa studiez reteta si mi-am dat seama ca nu vreau sa fac chiar asa ceva. Nu stiu de ce nu m-a atras chiar reteta asta, dar m-am hotarat sa o folosesc ca si principiu. Asa ca, odata cu clopotul care a batut de ora 6, mi-am luat catrafusele si am intins-o spre casa…

Pana sa ajung acasa am dat o raita prin supermarketul meu preferat si am luat o casoleta de pulpe superioare (asta face cam cinci bucati), o sticla de vin rosu (asta este excelent!) si doua conserve de rosii intregi. Odata ajuns acasa am spalat pulpele de pui si le-am parlit un pic (am eu niste sechele din copilarie) si le-am pus la marinat cu ulei de masline, sare, piper si mult vin rosu. Le-am lasat asa cam o ora, timp in care m-am ocupat de alte treburi casnice.

Mai departe avem nevoie de urmatoarele: patru catei de usturoi tocati marunt (eu obisnuiesc sa-i toc la cutit; am auzit oameni care prefera sa-i dea pe razatoare; altii, mai milosi cu stomacul, ii zdrobesc usor cu latul cutitului si ii pescuiesc din sos cand acesta e aproape gata. Chestie de gusturi…), o jumatate de ceapa tocata si ea marunt; avem nevoie si de restul de vin, nu dati inca iama in el; cimbru uscat din belsug. Toata mancarea am facut-o in tuciul cu capac pe care vi-l recomand cu caldura pentru ca merge si pe foc si in cuptor. Rosiile din conserva le-am tocat grosier la cutit, pentru ca mie imi plac bucatile de rosii in sos. Daca nu aveti aceasta pasiune puteti sa le tocati in blender sau, dupa cum sugera un coleg, “ia d-alea pentru lenesi, gata tocate”.

Pasul 0: am incins cuptorul, acolo se va petrece majoritatea actiunii; 180 de grade (foc mediu) ar trebui sa fie de-ajuns. Am pus apoi tuciul la incins si am adaugat vreo trei linguri de ulei in el. Am scos pulpele de la marinat si le-am prajit usor in ulei, pe rand. Nu am urmarit sa le prajesc de tot, doar sa le dau o rumeneala care-si va lasa gustul in restul sosului.

Pacat ca nu puteti mirosi poza...

Am scos pulpele pe servetele de hartie dupa ce s-au rumenit si am pus in acelasi vas ceapa si uturoiul pe care le-am lasat sa se caleasca la foc mic. Acum ca ma gandesc puteam sa le sting cu niste vin rosu… Eh, data viitoare.

"Vrem vin! Vrem vin! Vrem vin!"

Dupa ce ceapa a devenit translucida am varsat inauntru rosiile din cele doua cutii si o cantitate considerabila de vin (sa tot fi fost o cana) si le-am lasat sa bolboroseasca vreo 10 minute. Am adaugat apoi pulpele rumenite si cimbrul uscat (cam o lingura).

Pare ca-i merge bine

…si asta a fost ultima data cand am vazut amestecul la fata. Urmatoarele doua ore le-a petrecut la cuptor, cu capacul pus. L-am mai deschis din cand in cand sa adulmec ce se intampla si sa vad consistenta sosului. Dupa 2 ore am constatat urmatoarele: sosul scazuse considerabil si avea o aroma fantastica (mdap, e un vin bun); carnea cadea singura de pe oase; mirosul te dadea pe spate (cu toate ca era 12 noaptea).

Cat timp a stat totul la cuptor am avut grija si de cartofii noi – spalati bine, opariti 10 minute, bagati la cuptor cu ulei de masline si alta mana de cimbru. Abia ce-a batut de miezul noptii ca totul era gata :).

Inainte de aruncarea in sufertas...

Ah, si ce festin a fost in ziua aia!

Pofta buna!