Plachia de crap sau cum sa gatim dupa ureche…

Intr-unul din articolele trecute v-am vorbit despre abundenta de peste ce m-a lovit in ultima vreme datorita mamei mele. Prima parte din peste deja s-a dus in “fishpie”, iar a doua parte a stat vreo 4 zile in frigider pana s-a decongelat complet. Aparent era un crap destul de durduliu caruia, de cand l-am vazut, i-am pus o eticheta mare pe care scria PLACHIE.

Eu nu sunt un cunoscator ale pestelui. Stiu despre peste atat cat trebuie ca sa nu mor de foame atunci cand asta e tot ce am de gatit, in rest nu m-as putea lauda cu o vasta experienta de plachii, saramuri, ciorbe de peste etc. Nici macar in Delta nu am calcat pana acum (desi anul asta planuiesc sa schimb starea asta e fapt). Din aceasta cauza eu nu prea stiu sa gatesc plachie. Am mancat plachie o singura data, la Orsova, la terasa… Ciresica (“Cherry” pe numele ei de fapt) si mi-a placut la nebunie. De atunci (2008) am apucat sa gatesc doar o singura data plachie, si atunci mi s-a parut o idee buna sa pun morcov in ea si uite asa a iesit ceva atat de dulce de m-am intrebat daca nu am confundat sarea cu zaharul.

De data asta l-am luat la intrebari pe un coleg pescar care se pricepe intr-ale pestelui. Marea mea dilema era… se prajeste pestele inainte sau nu?! Parerile au fost foarte impartite – unii ca nu (si dadeau ca sursa sigura oameni din Dobrogea, “plachisti” din tata in fiu), altii ca da (si dadeau ca sursa sigura… bucataria lor). Raspunsul colegului pescar a zis ca da! se prajeste un pic “ca sa nu-l pierzi pe urma prin mancare”. Am zis ca de data asta sa incerc si cu prajitul, asa ca mi-am suflecat manecile si m-am apucat de asa zisa plachie.

Am filetat intai crapul si am taiat fiecare file in parte in vreo trei bucati. Am lasat pielea pe el pentru ca fie nu m-am priceput eu s-o scot, fie crapul e un peste care nu se lasa jupuit. Am mai avut nevoie de sase-sapte cepe mari si le-am taiat “julienne”. Nu a lipsit sucul de rosii, vinul alb, iar ca arome am folosit foi de dafin, boabe de ienibahar, boabe de piper verde.

Pestele l-am tavalit un pic prin faina si l-am rumenit usor in tigaie (nu l-am lasat sa se prajeasca de tot). Ceapa am pus-o la calit cu vreo trei-patru linguri de ulei de orez (ca de altul nu mai aveam). Ca sa nu spal vase in plus am calit ceapa pe aragaz tot in tava in care am bagat plachia la cuptor.

Dupa ce ceapa s-a inmuiat de tot (a durat cam 15 minute) am adaugat cam 300ml de vin, cam o cana de suc de rosii, foi de dafin, ienibahar, piper verde, o cana de apa si am lasat totul sa dea un clocot, dupa care am pus bucatile de peste prajit in zeama si le-am pus la cuptorul incins la 180 de grade.

Dupa vreo patruzeci de minute mancarea scazuse considerabil iar mirosul umpluse toata casa, trezindu-ne din amortirea de duminica seara. Am pus repede de mamaliga, pentru ca nu puteam rezista sa nu ne infigem in mancarea care se apropia de final. Patrunjelul tocat marunt a fost un ingredient obligatoriu.

Ne-a umplut sufertasul vreo doua zile la rand.

Pofta buna!