Meatballs pasta…

Reteta asta este din ciclul “Amintiri de acu cateva saptamani cand am vrut eu sa gatesc dar n-am avut chef sa pun pe site pozele si reteta”. Mai am niste poze ratacite pe hard cu diverse retete care n-au ajuns pe site, asa ca sa nu va mire daca va mai loveste cate un “vintage” din asta. De parca ati sti voi ca am gatit-o acum trei saptamani :).

Acum ceva vreme s-au infintat niste invitati la mine cu gand sa-mi devoreze preparatele pe care abia asteptam sa le gatesc. Eram cam dupa prima luna de practica si aveam o mancarime in tigaie (hmm… expresia e trademark, daa?) de numa’ numa’. Pe langa asta, fix in momentul in care imi incepusem dieta mi-a cazut sub ochi reteta de meaballs-pasta preparata de Jamie Oliver intr-unul din episoadele lui “Oliver’s Twist”. Acum ca mi-am potolit organismul si pot sa mananc orice (dar moderat) am zis ca nu se poate sa las negatita o asa minunatie decadenta.

Si am purces…

M-am trezit de dimineata, am degustat o cafea si am tesut un plan de bataie. Asta-mi place mie “in productie” – ca te invata sa planuiesti un pic inainte sa te apuci. In spiritul “planificarii” am pregatit sosul de rosii si chiftelele separat, urmand ca, atunci cand invitatii considera ca le-au ros soarecii in burta destul, sa le pun pe toate la un loc si sa le servesc. Zis si facut…

Sosul de rosii l-am facut dupa clasica reteta de “usturoi calit un pic apoi pus rosii tocate din conserva si lasat sa fiarba la foc mic”. Astfel – m-am folosit de vreo doua conserve de rosii decojite in suc propriu (va trebuie MULT sos) si cativa catei de usturoi.

Usturoiul l-am aruncat in craticioara sa se caleasca un pic in ulei de masline si, cand s-a bronzat prin partile esentiale, am turnat rosiile maruntite peste el si am dat focul mic. Nu e rau sa puneti si un capac pe craticioara. Cand mi s-a parut mie ca sosul este gata am stins focul, am aruncat in el o mana de frunze de busuioc proaspat si am lasat totul deoparte. It’s meatballs time!

Din capul locului trebuie sa va spun ca eu nu cumpar carne tocata. Prefer sa cumpar bucata intreaga, sa o spal eu, sa o portionez eu, sa las eu cata grasime vreau pe ea si s-o condimentez cum imi place mie. Pentru chiftele am cumparat cam 1kg de pulpa de vitel, cea mai frumoasa pe care am gasit-o in piata de la Cultural. Intrucat doar carnea de una singura ar fi fost… plictisitoare, am prajit la uscat niste seminte de coriandru si de chimen pe care le-am zdrobit in mojar impreuna cu unu-doi ardei iuti uscati.

Binenteles, n-a lipsit sarea, piperul si niste miez de paine proaspata. Din tot amestecul am modelat cam 16 chiftele de dimensiune respectabila…

Aici procesul tehnologic devine interesant: aceste chiftele se perpelesc un pic in tigaie inainte de a fi bagate la cuptor. Binenteles, mi-am dat una dupa ceafa cand am vazut reteta “de ce nu te-ai gandit la asta si cand faceai chiftele la cuptor? ar fi iesit mult mai suculente”. Asadar, am aruncat chiftelele intr-o tigaie cu un pic de ulei de masline incins si le-am plimbat un pic pe acolo ca sa prinda o culoare mai comestibila.

Dupa ce s-a oprit caruselul cu chiftele (adica atunci cand s-au rumenit uniform) am luat traditionalul meu vas de lasagne, paste la cuptor etc. si l-am umplut cu sosul de rosii in care am aruncat si chiftelele. Ca decadenta sa ajunga la maxim am pus deasupra felii de mozzarella si am ras cam 100g de parmezan.

Totul a intrat glorios in cuptorul incins cam pe la 180 de grade, pana cand mozzarella s-a topit, s-a rumenit si a inceput sa scoata un clipocit ademenitor.

Intrucat erau vreo 8 insi mi-au trebuit 500g de spaghette (fierte si scurse) sa-i satur. Evident, fiecare portie a mai fost garnisita cu o portie zdravana de parmezan pe deasupra, inainte sa ajunga la masa in uralele invitatilor.

Pofta buna!