Doua saptamani…

Stiu, au trecut doua saptamani si n-am mai dat niciun semn de viata. Am promis ca scriu saptamana trecuta si nimic. Stiti de ce? N-am avut niciun chef! Am fost la munte, m-am simtit bine, am lenevit, am mancat, NU am gatit… Acum, dupa doua saptamani de “practica in productie” a venit momentul sa impartasesc si cu altii cum a fost.

Poate stiti ca orice bucatarie de restaurant ar trebui sa fie cel putin impartit in doua – bucatarie calda si bucatarie rece. Motivele diviziunii nu cred ca trebuie sa vi le explic eu – nu lucrezi salate reci langa gratarul incins, nu pastrezi cinci farfurii de antreuri reci pe masa calda, chestii de bun simt. Eu am fost “alocat” in bucataria rece, acolo unde sunt aproape constant 23 de grade si adie un usor vanticel de la venilatorul din tavan. Urmeaza povestea…

Munca

Intri pe usa personalului. Dai buna ziua paznicului. Cobori pe cari la subsol. Faci dreapta. In capatul culoarului faci stanga. Treci de sala de mese. Ciocanesti la usa pe care scrie “Uniforme” si ceri bluza de bucatar, alba, cu numele tau pe ea (scris cu markerul, nu brodat, linistiti-va). Continui pana la lift, faci stanga, apoi dreapta si intri in vestiar. Tragi o bancuta langa dulapul care ti s-a dat si te schimbi. Te asiguri inca o data ca ai tot la tine – sort, boneta, carpa, cutite, carnetel de notite, telefon si portofel (“Nu lasati lucruri de valoare in vestiar”). Iesi pe usa vestiarului cu o sticla de apa intr-o mana si cutitele in cealalta. Ajungi la lift. Iei liftu pana la parter. Iesi din lift, faci dreapta, in capatul culoarului stanga; apoi, inainte sa intri in bucataria mare, faci stanga, dreci de spalator, faci la dreapta si ajungi in bucatarie. Dai usile la o parte si intri in zona de bucatarie rece. Bine ai venit la munca!

Bucatarie rece inseamna salate, dressinguri, platouri pentru micul dejun, sandwitch-uri calde, platouri cu racituri etc. De aici poate incepeti sa ghiciti in ce consta grosul muncii – speli, cureti, toci, asezi pe platouri, ca esti practicant. De undeva trebuie sa pornesti, si cel mai bun loc pentru asta e “de jos”. Timpul ocupat si cu “celalalt serviciu” nu mi-a permis sa vin de dimineata, asa ca m-am inscris la tura de dupa-amiaza. Poate va ganditi ca dupa-amiaza este treaba multa, ca romanul mananca seara etc. Va inselati :). Cati romani mananca seara intr-un restaurant de patru stele? Niciunul. Comenzile vin numai pentru room-service sau pentru bar si inseamna, in cele mai multe cazuri, vreun Club Sandwitch sau o Salata Caesar.

Poate va intrebati ce-am facut in astea doua saptamani. Ei bine, tura de dupa-amiaza pregateste platourile pentru micul dejun de a doua zi dimineata. Asta inseamna fructe, legume, branzeturi, mezeluri – pentru bucataria rece. Bucataria calda se ocupa de fasolea boabe, bacon-ul, omletele si alte gretosenii matinale. Timp de doua saptamani am avut urmatoarele activitati: am curatat si taiat multi pepeni galbeni; am decojit si taiat circa 15kg de portocale; acelasi tratament l-am aplicat si celor 10kg de grepfruit; spalat, curatat, tocat nenumarati castraveti; feliat extrem de multe rosii; spalat nenumarate salate (urasc sa spal salata); spart 90 de oua pentru o foaie de tort (am fost imprumutat si la patiserie o jumatate de ora 🙂 ); facut multe legume pe gratar (pe care apoi le-am marinat in ulei de masline, usturoi, sare, piper, busuioc, o sa incerc si eu acasa ca erau bune); asezat ansoa pe platou (stiti ce inseamna sa va balaciti in ansoa? o placere!); asezat placa de banza – aici m-au lasat sa fac ce vreau si m-am distrat in fiecare seara asezand bastonasele de branza Comte in diverse moduri; asezat pe platouri sunca, branza, somon; inchis totul in camera rece pe rafturi. In timpul “liber” doamna cu care am fost “pe tura” m-a invatat diverse chestii cum ar fi decoratiuni – trandafiri de rosie, evantai de cornichon, cosulete de castravete… Nu strica sa stii.

Oamenii

Inca din primele mele experimentul meu “gastronomic” s-a transformat incet-incet intr-unul social. Am cunoscut o clasa de oameni cu care nu mai vorbisem pana atunci, oameni care muncesc din greu pentru un salariu derizoriu, oameni care nu fac arta, ci productie culinara. Au probleme, au cheltuieli, tipa seful la ei, injura guvernul, injura conducerea si se gandesc sa plece “afara”. Ce ne entuziasma pe noi inca din primele zile, ca pe copii mici, oamenii de acolo urasc deja. Ei sunt de fapt motorul bucatariei, nu acei chefs scrobiti cu coifuri inalte pe care-i vedem la TV si care reprezinta idealul unora. Ei fac greul muncii printre plite, frigidere, mese de inox, cu spatele intepenit de la cela 8-10 state in picioare, cu metabolismul dereglat de la atata gustat din diverse preparate, cu nervii la pamant din cauza sefilor si a conditiilor de munca. Si cu toate astea, ei zi de zi se chinuie sa scoata pe tejghea preparate pe care clientul sa le consume cu placere si pentru care sa simta ca a meritat sa dea banii. Pacat ca nu toti sunt condusi de celebrul citat “Orice-ai fi, fii unul bun!”.

Eu

Nu stiu ce-am invatat in doua saptamani. Am scris mai multe retete, tehnici de lucru, dar amintirile sunt blurry. Ma dor genunchii. Ma dor gleznele. Ma dor coatele. 54 de ore de stat in picioare pe langa cei 8 ani de stat la birou incep sa-si spuna cuvantul. Nu stiu ce voi invata in continuare, dar abia astept saptamanile care urmeaza. La urma urmei, chiar daca aceste doua luni de restaurant nu ma vor invata nimic nou in bucatarie, macar voi ramane cu experienta “altfel” din viata mea…

Dau usile la o parte, trec prin bucataria calda, fac dreapta spre room-service apoi stanga spre lifturi. Cobor din lift la subsol, o iau la dreapta, iarasi dreapta, intru in vestiar si las la o parte hainele de ucenic, in timp ce schimb cateva vorbe cu un om care se ocupa de curatenie si e suparat pe banii pe care-i primeste. Imi iau la revedere, arunc ghiozdanul pe umar si ies din vestiar. Fac la stanga, apoi dreapta, arunc haina de bucatar in cosul de rufe murdare, urc scarile si ies afara. In drum spre statia de autobuz nu ma pot opri sa privesc cerul albastru si curat, adevarata clatire de ochi dupa sase ore sub lumina neoanelor.

Update: Saptamana asta sunt in “bucataria calda”, intre opt plite incinse si un grill. Cred ca e in iad e mai racoare…