Oricand, oriunde
Linte cu orice-vrei-tu…
Acum multa vreme, in Mega Image: "Hmm… linte. Ce-ar fi sa iau sa fac… hm, ce sa fac? Ah da, supa crema de linte. Daaa, ia sa iau. Las’ ca vad eu cum se prepara". Fast forward niste luni, dar tot acum multa vreme, in acelasi loc: "Hmmm, ziceam ca fac supa crema de linte… Daaa, ia sa fac. Ah da’ imi trebuie linte, sa iau". Fast forward pana acum o luna, curata in camara de acasa: "Ce ssaaatana, am doua pungi de linte?! Bine ba! goldfish ce esti! Ce naiba fac eu cu atata linte". Pai ce-ar sa fac de mancare pentru sufertasul de… citește tot
Un sandwitch corect…
Sunt un fan infocat al sandwitch-urilor. As manca de trei ori pe zi sandwitch-uri, in orice combinatie, cu orice ingrediente. Parisul a fost raiul meu timp de o saptamana in care am incercat tot felul de sandwitch-uri cu mai multe feluri de paine, de branzeturi, de legume, de carnuri… In seara asta m-am decis sa-mi fac un sandwitch mai special…
"English muffins" albe pentru zile negre…
Intotdeauna mi-a fost frica de “english muffins”. Pur si simplu mi se parea ceva foarte complicat si mi-era frica ca nu-mi vor iesi asa cum trebuie – albe, pufoase, gustoase. Intr-o buna zi mi-a venit o idee interesanta pentru mic dejun si, intrucat mi-am zis ca painea este “soooo last year” am inceput sa fac un pic de reasearch si s-a dovedit ca aceste “english muffins” sunt ceva ce bunica mea facea sub denumirea de “cococele”, doar ca era un aluat un pic mai moale. Astfel, ajuns acasa dupa o ora de spinning la nivel intensiv, mi-am luat inima in dinti si… asta a iesit.
Spuma de ton…
A fost un week-end greu. Vineri seara am avut (multi) prieteni in vizita prelungita pana la orele diminetii. Sambata noaptea am petrecut la o nunta. Ambele evenimente au fost marcate de un consum moderat (yeah, right 😉 ) de alcool asa ca nu e greu de imaginat oboseala si lenea care ma apasa in aceste momente. Cu toate astea tot am gasit puterea sa fac ceva in care sa inmoi niste paine de casa in timp ce ma uit la film. Ladies and gentlemen – spuma de ton…
Aburirea legumelor…
Anul trecut pe vreme asta n-aveam blog. De fapt aveam, dar nu era prea mult despre mancare (cu toate ca “paste cu sos de rosii” era in topul paginilor cele mai vizitate 🙂 ). Anul trecut pe vremea asta eram preocupat sa mai scap de colesterol, transaminaze si alti termeni tehnici care aparent au “iesit din casuta” la ultimele analize (deh, face omu 30 de ani, se duce la doctor sa vada cat mai are…). La un moment dat o sa termin si articolul inceput prin mai (luna… mai) in care va povestec ce regim am tinut si de ce dar momentan va dau doar o piesa de rezistenta din el: legumele la abur.
Paine…
Pur si simplu n-am mai avut chef. Mi se luase de gatit, mi se luase de degustat, de citit… Revistele culinare le ignoram, blogurile culinare ma calcau pe nervi, bucataria ma deprima. Uram persoanele care asteptau de la mine sa le “gatesc ceva ca-s calificat”. Tot ce-am facut doua luni de zile a fost sa perpelesc niste vinete si ardei, sa ratez de doua ori falafel, sa ma enervez pe blenderul stricat ca nu pot sa fac humus… si cam atat. Painea o faceam la masina si n-o mancam pentru ca nu-mi place cum iese in general. Masa de pranz o luam pe te miri unde si de cele mai multe ori era mediocra. Cutitele au inceput sa nu mai taie… tigaile si cratitele au inceput sa zaca nefolosite. Bucataria cazuse in paragina…
Ieri dimineata, pe cand rontaiam o coaja de paine facuta la masina, dreasa cu niste oregano uscat am avut o revelatie – E NASPA! Am lasat painea jos, am aruncat vasele in chiuveta si am plecat la birou cu un singur gand: “Diseara imi fac eu painea mea”…
Guilty pleasures…
Trec printr-o perioada de anti-gatit. O fi de la caldura? O fi de la cooking-fatigue (tm, eu am inventat termenul)? Normal, in momentele astea parca ai manca ceva dar parca n-ai gati tu ca doar n-o sa fii dement sa te coci in bucatarie cand afara-s 33 de grade… si uite asa te intorci la gustari de demult.
Hai, recunoasteti ca va place foitajul. Sa-mi piara mie nasu de clown daca am auzit pe cineva vreodata zicand “bleah, saleuri cu chimen” sau “ce scarbosenie, fundite cu mac”… Toata lumea adora foitajul clasic, sfaramicios, care te umple de frimituri si de vinovatie ca-l indesi in gura. Ah, cati foodiez nu vor sa-l faca ei acasa, sa munceasca ei jumate de zi… sa ia foaia de aluat de la 5cm grosime si s-o faca de 5mm, toate fara masina de turat (si trebuie facuta operatiunea asta de patru ori copii, va urez succes!). Dupa ce am vazut asta facandu-se in patiserie am zis ca eu nu voi face in veci asa ceva. Foile Bella sa traiasca. Speaking of which…
Roasting the beef…
lovely_assistant: Aaaa, ai zis ca-mi faci roast-beef!
Eu: ?… am zis?
lovely_assistant: Da, ai zis. Sa fac sandwitch-uri cu el.
Eu: Pai daca am zis… am zis. Ia si tu maine niste carne de vitel. Vezi sa nu fie rosu-aprins asa, te pricepi tu…
(a doua zi, pe seara)
lovely_assistant: Uite, ti-am gasit rasol alb, e bun.
Eu: Pai… e bun, las’ c-o iesi ceva.
Si sa va zic ce-am facut cu el…
Roşii. Măsline.Busuioc – o reeditare…
Nu ş’ cum vine de se face că prima zi de primăvară a fost pentru mine o zi de rahat. Pe lângă faptul ca am uitat să predau de dimineata marţişorul tradiţional către “the lovely assistant”, m-am trezit cu capul greu, am uitat “indexu’ de apă” acasă, am nişte dureri interesante în cap şi mi-e somn de mor. Şi mai trebuie să stau şi până la 8 la muncă.
Pui muştar, pui miere, pui pui…
Chestia asta e atât de simplă încât pur şi simplu nu ştiu ce să scriu la ea. Stau şi mă uit la monitor şi ma întreb… ce-aş putea să scriu ? Cum să-l fac pe onoratul vizitator să citească până la capăt ? Ce complot să inventez ? Frumos Piept de Pui închis în cuptor de către fiorosul Gust Fad şi salvat de Miere cu Muştar ? Clanul mafiot al Prânzului Plicticos ţinând prizonier pe Piept de Pui până când Miere şi Muştar, aceşti Starsky şi Hutch din bucătăria noastră, vin să salveze situaţia ? Ok, înainte ca totul să devina pateu, va zic direct…