Pâine şi un pic de circ…

Ca să nu stau să frec menta într-o zi aşa frumoasă cum a fost duminica asta (14 februarie adica… ziua cui ? nu ştiu, nu mă pricep, în fine) am hotărât că tre’ să mă duc musai la frecat de făină cu apă şi alte minuni în scopul declarat de a produce… pâine. Locul: Boutique du Pain. Ocazia: adunarea dată de Copolovici.

Răsuflând din greu şi nervos ca “lovely assistant” a pierdut vremea cu chestii femeieşti şi am întârziat la “meeting” am dat buzna în locul cu pricina ca să găsesc o adunătură de oameni într-o postură foarte “idle” şi “chilled” (spre diferenţă de mulţimea pe care mi-o imaginam privindu-mă acuzator ca pe orice întârziat). Întâmpinat fiind de un băiat rubicond şi jovial, pe care l-am recunoscut ca fiind Viorel (ştiam eu ca l-am văzut şi la Casa Latină, la Adi Hădean) am fost puşi în faţa mesei pe care trona castronul cu făină şi alte mizilicuri cu care nu prea ştiam ce să facem*.

S-a dovedit ca mizilicurile trebuiau amestecate spre a forma pâinea noastră cea de toate zilele, iar în acest proces trebuia să fii extrem de violent cu aluatul, chiar dacă au fost înregistrate şi victime colaterale cum ar fi folia protectoare de pe masă (paharul de apă a scăpat ca prin urechile acului). Plin de transpiraţie (era diavolesc de cald) şi scrâşnind din dinţi m-am chinuit timp de 10 minute să-i ţin locul KitchenAid-ului meu (m-am boierit în ultima vreme), ocazie cu care mi-am notat că trebuie *neapărat* să-i dau o mărire de salariu că face o treaba destul de grea.

Primul frământat gata, răsuflăm uşuraţi, urmează momentul mult aşteptat al zilei – haleală ! Nu ştiu cum am reuşit de am rămas şi fără farfurie (aparent antreurile se luau pe nişte farfurii plate, foarte şic şi interesante de altfel, dar care nu au prezentat interes pentru nimeni, neavând formă de farfurie aşa că toată lumea a “consumat” farfuriile de “mâncare caldă”) şi fără “cartofi franţuzeşti” (aici am descoperit unde au ajuns farfuriile de “mâncare caldă”). Ăsta a fost un semn că trebuie să mă potolesc cu prostiile şi să-mi aduc aminte că ţin un fel de dietă. Masă consistentă, preparate cu dichis, chili con carne – delicios deşi avea un vag aspect de pui cu sos si prosciutto (pun intended ! 🙂 ), am jucat chiar şi un “ghiceşte ce-i în salata asta” unde am fost lămuriţi că sosul este muştar cu miere (moment în care mi-am dat seama ca am ignorat complet mierea de acasă şi am facut un sos… mai bine lasă, vă zic altădata).

Pe final de meci a trebuit să ne “semnăm” pâinea ca să o recunoaştem la final, ocazie cu care am încercat să ne dovedim măiestria în ale împletitului, rezultatul fiind o pâine cojoasă, dietetică (dintr-un motiv necunoscut nu prea avea sare… şi ştiu trei cazuri, inclusiv Viorel a paţit-o) şi cu un vag desen pe ea. Epic fail :).

A fost o zi excelentă, a fost o idee minunată, a fost genul de manifestare la care in mod sigur voi participa şi pe viitor (se prefigurează “workshop de salate”), a fost cu gatit, cu mâncat, cu şuete şi ceva alcool (nu m-am putut abţine, sunt un pilangiu).

Acasă am întins masa, am încins plita de raclette (fuck the dieet maaan, fuck the diet !), am dat drumul la film (în sfârşit am văzut “Julie şi Julia”) şi am benchetuit până ne-a cazut capul în piept. De somn.

Da, a fost o zi mi-nu-na-tă.

* he he he he ! ahem !