Polonia vazuta din stomac…

Chiar daca nu a mai scris demult pe aici asta nu inseamna ca Bucatarul Vesel nu mai gateste. Ba din contra – gateste si mananca in egala masura. Recentul concediul in Polonia a fost ocazia ideala pentru desfasurarea activitatii de “a manca”, mai ales intr-o tara a carei bucatarie se inrudeste destul de mult cu cea romaneasca. Sau poate ar trebui sa zic ca bucataria noastra se inrudeste cu cea poloneza, dat fiind ca ei sunt mai slavi ca noi.Ca un scurt sumar – cea mai buna leguma e porcul, cel mai bun peste e prajit si mancarea nationala sunt celebrele pierogi, coltunasi din aluat simplu a umpluti cu diverse amestecuri.
Si acum povestea mai pe lung…

Primul contact cu mancarea poloneza a fost in Cracovia, unde ne-am asezat la o terasa din centrul vechi pentru ca ne potoli foamea si setea. Terasa se numeste Tivoli (detaiii aici) si este cunoscuta (surprinzator) pentru… pizza. Nu stiu cat de buna este pizza acolo dar noi am avut ocazia sa mancam cel mai bun “zurek” pe care l-am mancat in Polonia.

Zurek-ul este o supa specific poloneza care are la baza un fel de bors facut din faina de secara sau ovaz. Conform retetelor pe care le-am gasit pana acum acest “bors” se prepara cu vreo cinci zile inainte din apa calda si faina, ambele lasate la fermentat. Lichidul rezultat se amesteca intr-o supa clara de legume, iar din produsul final nu trebuie sa lipseasca carnatii polonezi, afumatura sau ouale fierte. Zurek-ul are foarte multe variante, iar in drumul nostru am avut ocazia sa mancam vreo patru feluri, dar cel mai bun ramane cel din Cracovia.

Un alt lucru pe care l-am degustat in Cracovia, si dupa care polonezii sunt innebuniti, sunt clatitele de cartofi. Nu stiu daca “clatite” este termenul cel mai potrivit pentru acesti cartofi zdrobiti, facuti aluat si prajiti in ulei, dar cert este ca apare in toate meniurile, in special insotite de tocana de porc (denumita turistic “gulas”, desi nu prea seamana cu gulasul unguresc).

Pierogi sunt un fel de mancare nationala a slavilor. Am intalnit pierogi in Slovacia (unde se numesc prilohy), in Polonia si am auzit si de versiunea ruseasca. De fapt pierogi sunt niste coltunasi din aluat fara ou (apa, faina si atat) care se fierb. Exista si varianta in care, dupa ce se fierb, se rumenesc in unt sau grasime, iar varianta asta mi s-a parut mai gustoasa. Umpluturile sunt diverse – varza murata si ciuperci, carne, branza, bacon. Oricum ar fi, invariabil vin cu niste bacon presarat pe deasupra. O portie are de obicei cam noua bucati, mai mult decat suficient pentru orice infometat.

Cartierul Kazimierz din Cracovia ne-a oferit un pic de bucatarie evreiasca. Nu stiu cat de evreiesti sunt preparatele de acolo, cert este ca a fost cea mai scumpa masa din Polonia (vreo 112 zloti). Acolo am comandat rata cu sos de visine si orez – o combinatie excelenta, visinele dulci-acrisoare fiind compania perfecta pentru greutatea ratei.

Eu m-am aventurat la o portie de gasca cu ceapa (avea un nume dar nu l-am retinut) – prilej cu care m-am lamurit ca gasca nu este una din pasarile mele preferate atunci cand vine vorba de mancare. Combinatia a fost buna, mancarea a fost gustoasa dar nu cred ca gasca se va mai gasi pe masa mea prea curand.

Desertul… desertul a fost o surpriza. Vedeti voi, si la ei, ca si la noi, meniurile sunt traduse de niste oameni care nu prea le au cu engleza. Mai mult decat atat, sunt si feluri de mancare intraductibile. Desertul nostru continea cuvintele “cheese” si “cake” si asta ne-a dus automat cu gandul la un cheesecake inalt, cremos, racoritor, aromat. Ei bine nu – desertul nostru, care prin tarile slave se numeste “paskha” (observati ca nu este nimic “evreiesc” pana acum in tot meniul, nu?), consta intr-o crema de branza umpluta cu stafide, coaja de portocala, coaja de lamaie si migdale, totul stropit cu un sos de zmeura. Este de fapt o prajitura traditionala care se mananca de Pasti, ceva foarte cremos si gustos.

Dupa ce vizita in cartierul evreiesc ne-a lasat nesatisfacuti (culinar vorbind), am desis sa facem vizita la un restaurant care se recomanda drept “raiul porcului” (asta ca dezmat de ultima seara cracoviana). Nu am putut incepe totul fara un pahar de Zubrowka, o vodca poloneza aromata cu “bison grass” (o iarba aromata ce creste prin nordul Europei). Aroma bauturii servita direct din frigider te lua usor de cap si facea stomacul sa ceara urgent niste mancare. Platoul de doua persoane la care ne-am incumetat a fost plin cu coaste unse cu miere, snitele cu susan, cotlete, ciolan facut in bere si nelipsitii carnati polonezi – albi si negri, totul asortat cu clatite de cartofi si varza calita cu ciuperci de padure (de fapt a fost o singura ciupercuta de padure).

In Varsovia totul s-a schimbat – mancarea a inceput sa fie mai scumpa, terasele au inceput sa aiba un meniu mai… internationala. Undeva langa universitate am mancat cea mai buna supa de rosii din viata mea, o supa de rosii pasate (atentie, nu crema) si amestecate cu ierburi aromate.

Singura caracterizare care-mi vine in minte cand ma gandesc la pastele de casa cu prosciutto si seminte de dovleac este “foarte foarte smechere”.

Terasa nu era deloc ieftina, ba chiar se vedea ca e unul din locurile scumpe din oras, dar mancarea a fost excelenta.

In centrul vechi din Varsovia preturile erau sensibil mai mari decat in alte orase. Aici o bere ajunge sa coste cam 10 zloti paharul (400ml) fata de Cracovia sau Gdansk unde am dat in jur de 8 zloti. Meniul este si el mai variat, dar foarte putine restaurante sunt autentic poloneze. Probabil singurul restaurant cu specific face parte dintr-un lant mai mare care si-a propus sa reinvie traditia si serveste nenumarate feluri de pierogi, fripturi, clatite de cartofi si prajituri. Prajitura pe care am intalnit-o mai peste tot este un fel de crumble cu mere denumit “Sarlotka”, foarte buna in unele locuri si “meh!” in altele.

Gdansk… a fost o dezamagire. Ma asteptam la munti de peste gatiti in toate felurile posibile, dar in loc de asta m-am ales peste tot cu peste prajit. Aveau halibut, cod, somon, lup de mare, dorade – toate prajite si servite cu diverse garnituri, in functie de preferinte. Nici vizita in Hel, un sat aflat pe o peninsula ce se intinde 30km in largul golfului Gdansk, nu a fost mai fructuoasa – am primit un platou plin cu peste prajit (salau, somon, calcan) si cam atat.

Cu toate astea am reușit să mâncăm decent și aici. Am găsit un restaurant mititel care mi-a satisfăcut pofta de pizza bună și care avea niște salate foarte aspectoase.

In Poznan am mancat la o terasa numita Lizard King. M-a atras profilul “rock” al locului, dar nici mancarea nu a fost de lepadat. Aici am descoperit ca daca o bucata de carne costa 12 zloti este de fapt un fel de hamburger, in timp ce friptura adevarata sarea de 18 zloti (vita trecea de 25 constant).

Tot in Poznan am avut parte de cel mai bun mic dejun din tot concediul – un sandwitch facut din ciabatta, piept de pui la gratar, salata verde, germeni de fasole si sos de mustar. Gustul, textura, culoarea – toate inca ma fac sa-mi ploua in gura cand ma gandesc. Am fost atat de emotionat de acel sandwitch incat am uitat sa-i mai fac si poza.

In general vorbind Polonia nu este un loc unde se moare de foame. Peste tot gasesti locuri de unde poti sa iei o gustare, indiferent ca apelezi la hotdogs (nu foarte buni, cu exceptia unuia luat intr-o benzinarie si facut de o batranica ce nu vorbea o boaba engleza. A fost un hotdog ca la carte – carnat bun, chifla buna, muraturi, tot tacamul), kebapi (sunt peste tot), sau intri intr-o cukiernia si iei unul din nenumaratele feluri de placinte si gogosi. Am mancat de acolo un fel de gogoasa umpluta cu crema de iaurt – o nebunie. Un alt lucru pe care l-am observat la Polonezi este pasiunea pentru cafea – peste tot am primit niste cafele imense, ceva gen dublul unei “cafele mari” de la noi. In acel loc de pe sosea in care am mancat hot-dogul minune am avut surpriza sa primim… cafea la ibric, facuta atunci. Peste tot unde ceream o cafea mare primeam… o cana mare de cafea. Prin comparatie – in Brasov am cerut o cafea mare si am primit o cescuta de 80ml.

Dupa tot ce-am zis mai sus poate va inchipuiti ca polonezii sunt un fel de americani ai Europei – indopati cu grasimi si rotunjori. Ei bine aflati ca eu n-am prea vazut polonezi grasi. Am vazut foarte multi biciclisti, de toate varstele. Nu au pistele lor peste tot, dar sunt respectati in egala masura si de pietoni si de soferi. In Poznan am stat intr-un camping aflat pe malul unui lac, iar in jurul acelui lac este amenajat un parc care se umplea seara de biciclisti si alergatori. Peste tot lumea facea miscare, se simtea bine si degaja un aer optimist si zambitor.